Laura Iviniș
Profilul mentorului: La numai 27 de ani, Laura Iviniș este implicată în mai multe afaceri. Antrepriza în care a crescut la propriu, este afacerea de familie, Trans Ivinis & co SRL. Traseul acestei societăți, înființate imediat după Revoluție, este un exemplu frumos de antreprenoriat. Faptul că inițiatorii idei au lucrat 10 ani în comunism și în această perioadă au avut posibilitatea de a vizita țări străine, una dintre ele fiind Marea Britanie, le-a deschis orizontul și viziunea asupra a ceea ce ar putea face într-o societate comercială proprie.
Astfel, a aparut inițial ideea înființării unei societăți comeriale cu comerț engros și începutul unei afaceri care nu prezenta interes la ora respectivă, întrucât presupunea multă muncă fizică, și anume, aducerea apei minerale îmbuteliate în județul Alba. Mai apoi s-a ivit oportunitatea înființării unei firme mixte de comerț (cu acționariat român și străin).
Cei 5 acționari ai societății au învățat din mers ce înseamnă o afacere. Învățând din lecția multinaționalei Ikea, care a început prin distribuție de lapte și a ajuns la producție de mobilier, la fel si această firmă a distribuit apă minerală, a acumulat capital, dupa care a dezvoltat afacerea în domeniul carburanților, care era pana atunci monopol de stat.